Bună, sunt eu din viitor

Bună, sunt eu din viitor. Te-am sunat să-ți zic… Nu mă crezi? Sigur că nu mă crezi, tu, Toma. Știi cojocul de iarnă al bunicii? Cand eram mică am desfăcut o cusătură de pe el când stăteam în spatele bunicii la biserică și mă plictiseam. Și toată lumea a crezut că a fost un accident. Acum mă crezi.

Te-am sunat să-ți zic… Habar n-am ce să-ți zic, dar sigur trebuie să schimbi ceva pentru că nimic nu-i în regulă. Nici acum nu știu dacă unele decizii or să aibă urmări, dar ascultă aici. De cine să mai asculți dacă nu de tine însăți? Pray more. You will always need it and it will never lead you the wrong way. Only you can mess up things that badly. Nu-i mai învinovăți atât. Arată că te-au educat. Oferă-le respect acum. Mai încolo oricum o să te liniștești, dar numai după ce ai depășit limite. Nu-i nevoie să le depășești, de aia sunt acolo. Nu o să te facă să te simți mai bine, crede-mă, chiar dacă o să te mai mint din când în când. Acum voi fi realizat că a fost greșit așa că acum e momentul să mă crezi mai mult decât niciodată.

Arată-le că îi iubești și că ești recunoscătoare pentru acele sacrificii. Învață. Cât de mult poți. Nu mă refer doar la școală, dar tu știi asta.

O să fie un majorat într-o iunie. Ascultă-te bine atunci când o să-i ții mamei discursul și nu transforma totul într-o minciună gogonată. Să nu uiți trandafirii de pe tablouri. Și încă ceva. Când vă va propune profa de biologie să cumpărați carte de variante, să fii prima care aduce banii.

Nu-ți cumpăra botine de iarnă ca sor-ta. La The Great Gane să-l lași să-ți cumpere băutura aia nenorocită.

Și cel mai important. Știu că auzi asta de la toată lumea, dar. Nu pierde timpul. Nu-l pierde. Umple-l cu tot ce te face să crești, cu ce-ți toacă creierii, cu ce-ți consumă energia pe care o lași să te copleșească. Mai ales citește. Să nu treacă timp aiurea fără să citești ceva. Nici nu știi cât de multe lucruri pe care le iubești există.

P.S.: Sper că ai notat tot. Mai mult de atât ai fi nebună să m-asculți.

P.P.S.: Asta e pentru viitorul pe care nu îl știu: Dacă treci vreodată printr-un hotel, amintește-ți că nu se uită nimeni pe spatele tablourilor.

P.P.P.S.: Couldn’t help it, „before I go”.

Furnica.

Anunțuri

Morning, bitches

Home alone, loud music, good coffee, beer, some cheap champagne, heat, pajamas, kardashian braids.

Am recitit vechile articole. Nu pot să fiu așa ipocrită să le șterg, sunt ceea ce am crezut atunci, a fost real și încă este. Am trecut prin toate stările alea de căcat și așa le-am pus eu în cuvinte. Copil atunci, copil și-acum. Nu sunt chiar mândră, dar sunt mândră că nu-mi pasă așa tare încât să le șterg. E interesant să-ți vezi evoluția. Mă gândesc dacă peste ceva timp o să găsesc posturile ăstea la fel de penibile și puerile. Mi-aș dori să pot promite că n-o să le șterg, dar nu pot decât să promit că n-o să le șterg din rușine ci poate din teama de a nu le găsi cineva cunoscut.

Trebuie să notez acest moment. Un moment vital în viața mea. Am învățat să mulg vaca și sunt foarte mândră. Nu e chiar ușor, există o tehnică specială ca Bubulina să rămână productivă și fertilă. Am ajuns să fac și asta. Viața (ar trebui să anunț dinainte când urmează ceva clișeic) te pune să faci tot felul de chestii și dacă tot n-ai cum să fugi, mai bine scoți ce poți mai bun.

About what happened these days, yeah. Nu pot să urăsc constant pe cineva cu care n-am cum să mă cert și cu care inevitabil interacționez toată ziua. Mă consumă, e obositor. Nu am dat dovadă de putere. Nu am iertat, doar sunt nevoită să mă prefac că nu sparg chestii în gând. Asta dacă nu veau să se spargă ceva în capul meu for real. Doamne, ce-aș fugi. Visez că-mi fac bagajul dramatic ca-n filme și că plec fără să mă uit în urmă, pentru că n-am curajul să fac asta pe bune. N-aș putea. Oricum mai e puțin, n-aș vrea să stric totul după ce mi-am bătut capul atât. Nu cred că vreau să-mi iau încă un regret pe cap. În plus, aș pleca dacă n-aș ști cât am greșit.

Mesaj pentru mine: du-te și mănâncă!

P.S.: I’m having a really good home alone time. Mom, it’s ok, I’m handling it. Have fun.

Still Furnica.

„Ai gusturi bune, kiddo”

Yours are far more extinguished than mine.

M-am uitat la The last word. Sper mult ca și tu să te fi uitat. Și că am râs împreună la glumele alea goldie. M-am gândit la tine încontinuu. În fiecare moment mă gândeam să-ți scriu și să comentăm momentele și replicile și cât de mult o iubesc eu pe Amanda Seyfried și cât de funny a fost gluma aia și cum ne regăsim și noi în unele replici și cum mă văd eu așa bătrână bând vin prețios într-un pahar pe măsură și despre simțul tău în materie de filme.

Mi-aș dori să știu la ce film ne-am fi uitat mâine seară.

Nu știu dacă ar trebui să regret că l-am trimis în perioada asta. Adică știam că o să ai nevoie de asta, dar n-aveam de unde să știu că o să-l primești exact când o să ai nevoie să nu mai auzi de mine o vreme. Eventual poți să-l ridici și să-l păstrezi pentru când o să fii pregatită. Îl ascunzi în dulap și nici n-o să știi că-i acolo. E asemănător cu faza din Before we go când tipul a fost părăsit exact înainte să o ceară de nevastă.

Au trecut abia câteva ore și deja reflexele mi-o iau înainte. Dar o să supraviețuiesc dacă știu că și tu o faci. Dacă știu că ai nevoie de asta și că e singurul lucru care te face să te simți cu ceva diferit. Singura explicație pentru faptul că mă simt de căcat și îmi vine să mă duc direct unde s-a dus Iona, dar nu îndeajuns încât să mă duc de-a binelea este că aveam și eu poate într-o foarte minusculă redusă nesimțită măsură nevoie de asta. Dar nu aș fi rezistat. Nici pe departe cât o s-o faci tu. Mi-e frică să știu până când.

Roses are red, violets are blue, mama sforăie, iar telefonul meu nu mai rage. „U so funny, kiddo”. I fucking wish I wouldn’t have to.

I’ll be here.

P.S.: Good night, my love.

Furnica.

For when I’ll get lost again

I wanna remember this when I’ll get lost. She did everything she could.

Nu știu cum s-o spun într-un mod mai diferit/sincer/natural. Viața e o curvă. Cu toții o știm, unii mai mult, alții mai puțin. Cei mai mulți și-o fac cu mâna lor, ceilalți poate sunt neîndreptățiți. Unii nu mai sunt așa melodramatici și caută binele, sau o fericire superficială. Iar după un timp nu mai e așa superficială, te conformezi pentru că nu mai ții minte exact ce gust are visul pe care l-ai avut tare de mult când erai un copil plin de speranță. Toți ne dorim, toți avem măcar o formă de ideal. Aproape nimeni nu-l atinge, unii găsesc altul care îi satisface, ceilalți știu că n-au nicio șansă.

Ar fi putut face mai mult. Ar fi putut face mai mult dacă nu i-ar fi murit tatăl atât de repede. Dacă ar fi înțeles-o cineva. Dacă ar fi simțit o umbră de susținere. Dacă ar fi avut un coechipier pe care s-ar fi putut baza și care nu s-ar fi mulțumit doar cu puțin mai mult decat a avut înainte. Dacă l-ar fi întâlnit pe Doamne-Doamne puțin mai repede și nu cand a simțit că nu mai are încotro, găsindu-și unica alinare în sânul Lui. Dacă toate s-ar fi întâmplat cu un an în urmă și ar fi profitat pentru ultima dată de sistemul neschimbat încă. Dacă nu ar fi fost nevoită să plece și să-și ia viața în mâinile slabe și fragile. Dacă nu ar fi fost presată să facă niste alegeri pretty importante. Dacă acele suspine înghițite ar fi fost de fapt niște riduri de râs. Dacă acea foarfecă nu ar fi zburat prin fața pântecelui purtător al unui făt ce avea să se alăture și el cercului, nevrând poate să afle acele povești pe care n-ar trebui să le spună nimeni nimănui niciodată. Dar nimic din toate astea nu a putut fi ocolit. Toate s-au întors împotriva ei și s-a trezit fără posibilități, într-o dimineață geroasă de iarnă românească, mâncând ceapă cu mămăligă.

Știu că ai facut mai mult decât mi-aș putea imagina cu resursele pe care le-ai avut la îndemână. Ți-ai dedicat viața exclusiv nouă. Ai luat totul asupra ta, ai adunat frustrare pentru că n-ai avut putința de a schimba povestea. Și s-au adunat toate pe chipul tău, nelăsându-te să te bucuri de ce te-ai chinuit să ridici. Și ai uitat. Ai uitat să te bucuri. Să-ți zic mulțumesc ar fi egal cu zero. Poate într-o zi o să-mi îndeplinesc promisiunea. Doar pentru sufletul meu, să rămână împăcat. Atunci ar fi valabil să-ți zic cu adevărat „mulțumesc”.

Vreau să țin minte asta. Pentru ca atunci când dau vina pe tine să-mi dau doi pumni în minte și să mă trezesc. Să nu mă mai gandesc ce-aș fi putut face eu în locul tău. Probabil ar fi vorbit acum despre ce persoană minunată am fost.

Old, already here somewhere, but platinum.

P.S. : Să nu uiți.

Furnica.

Pass me that wine

Am vin de fleură de la uncle Dan. E exact cum îmi place. N-o să-l împart cu nimeni. Decât cu mama, dar ea cum nu bea mult, mai mult pentru mine. 3 pahare până acum. Aveam nevoie de asta. M-a ajutat să mă calmez. Nu știu dacă ar trebui să încep povestea din nou, dar simt o nevoie însetată de a o face.

Am avut o zi din alea de care nu prea vorbim. Am zis de atât de multe ori, încât nu stiu dacă mai am dreptul să am pretențiile fără de care sunt un copil pierdut fără acadica lui. Am zis să nu treacă o noapte lăsând în van un rahat. O nimica toată. Doar ca să treacă de la sine. Am zis că nu închidem ochii fără să spunem „te iubesc” din suflet. Și ai făcut-o chiar dacă mi-ai promis să nu. Nu stiu dacă acum ar trebui sau nu să uit toate promisiunile noastre și să consider că au pierit odată cu 2 iunie, care s-a transformat ulterior în 17. Eu consider 17. Pentru că ceea ce s-a petrecut în alea 2 săptămâni nu a fost nimic. A fost totul. Și știu că abia se mișcă degetele pe tastatură, dar te asigur că asta o să gândesc și mâine dimineață, și pe 17, și pe 24, și oricând. Ai făcut-o. Și știam de ce ți-am cerut să nu. Acum știi și tu. Pentru că pe cât de mult te iubesc, pe atât de mult doare. Iar eu te iubesc până și înapoi.

Am știut că o să te supăr, dar trebuia să o fac. Am adunat o zi și o noapte. Și am dat pe afară. Ar trebui sa-ți zic cât de rău îmi pare. Dar nu azi. Am o vară să mă gândesc la asta. Și la restul.

Nu-s fană melodii românești. Dar asta mi-a ajuns în oase.

E vară. Abia așteptam.

P.S. : To the mood and back. Don’t you ever forget. I’ll write it in our bones.

Furnica.

Not so late but night

Îmi place o bere bună după o zi lungă. De fapt îmi place berea oricum.

Acasă.

Am reușit și jumătatea asta. Nicio restanță. Integralistă. Mai puțin panicată. Mai departe de a renunța. Thank you, love. N-aș fi putut fără tine. N-o să te pot răsplăti niciodată. I love you the most.

Chiar dacă am avut o zi nasoală, spre final a fost bună. Berea a salvat totul. Am zis ca vara asta e un nou început bla bla și iată-mă din nou certându-mă cu toată lumea. Și urând pe toată lumea. Aproape. Știam că n-o să fie ușor, dar totuși am crezut că va fi diferit. Că n-o să fiu același copil răsfățat care o învinuiește pe mama pentru tot ce nu merge în viața lui. Dar mai durează până ajung acolo unde simt că trebuie. Azi a fost o încercare. Nu atât de eșuată. Doar parțial.

Love. În seara asta o să citești asta. Doare la fel de tare ca în dimineața în care ai plecat. În dimineața în care te-ai uitat la mine ca și cum n-ai fi vrut să mă întâlnești niciodată. Știu că acum o să vrei să mă contrazici, dar nu. Asta am simțit. Și sunt sigură că măcar de câteva ori ai simțit asta. Am făcut-o. Și nu cunosc vreo cale de întoarcere. Mă gândesc la toate promisiunile pe care le-am făcut. Și pe care le-am încălcat. De asta le urăsc atât de mult. Am zis că n-o să-ți dau drumul. Și că n-o să te rănesc. N-o să renunț. Și le-am făcut pe toate. Am zis. Am zis că-mi pare rău, dar deja a devenit prea grea vorba asta. Și nu mai are sens. Pentru că în ciuda a toate, nimic nu m-a făcut să mă răzgândesc și aș fi ipocrită să tot o spun. Îmi ocupă mintea constant și toate melodiile au sens acum :))) Serioos. Știu, nici ăsta nu e râsul meu. O să trăiesc cu asta de acum. Trebuie să învăț cum.

Am fost pe deal.

Același deal, soare, același cer. Altă vară. Alți monștri. Același întuneric.

Și playlistul pe care mi l-ai făcut. Mă ucide. Ai pus puțin din sadismul tău acolo când l-ai făcut. Și ți-a plăcut. A meritat 10 ore de așteptat.

Asta nu e de acum. Dar e ceea ce vreau acum.

Goosebumbs. Bere. Fân. Zgârieturi. Happy earlier birthday, mom. Iarbă. Furnici. Plăcintă cu brânză de la mama lui Irinel. Boxe. Memories. Apusuri. Parapante. Transpirație. Cărăbuși diabolici. Nu mai sunt cireșe. Buburuze. Secară. Fântâna din povestea lui Harap- Alb. Mere verzi. Bubulin cenătuit. Bubulina în mare doliu. Mâine(azi) grătar delicios. O să-mi fie dor de tine. Până o să fie gata grătarul. Tânțari. Anastasia is coming. I dreamed you last night. Dirty mind. A lot of paper. A lot of post-its. A lot of beer caps. A lot of hate. And a little bit of love. Killing lyrics. Photos. Stomach hole. Green. Stomach hole again. Good coffee. Late mornings. Late nights. Goodnights. Words. Sweets. Notes. Net prost ca întotdeauna. Work. Disney. Boyce avenue. White walls.

P.S.: Cred că mi-am ratat cariera. Îmi imaginez cum ar fi dacă în locul telefonului expirat aș fi avut ceva mai scump.

P.P.S.: I’m really sorry, D.

P.P.P.S.: To the moon and back.

Să mă săruți, dulce, dulce, până la sânge,

Furnica.

Cenătuim

Sesiune.

„Te iubesc” șoptit.

Boyce Avenue pe fundal. Apă cu gheață. Curent. Lămâiță care doarme în niște poziții greu de imaginat (Plus ca e ruptă din melodia lui Chirila-Fata în boxrei și în tricoul alb). Aș zice că mă simt mai bine. Dar nu pot să evit those dead moments în care îmi vine să-i sar de gât ca un copil care îsi vrea acadica înapoi. Cântecul cartofului e nambăr one. I still got that hole in my stomach. Broboane de sudoare. Stăm lățite toate pe jos, ne scurgem de căldură ca-n poeziile lui Bacovia. A doua oară când pomenesc de el p-aici. Ar trebui să fie mândru. Imi place la Mac că au aer condiționat ca lumea. Încă nu m-am apucat de învățat. Băt iț ochei.

„Anul ăsta rămâne memorabil.[…]Sesiunea asta: n-o s-o iau.[…]Fată, stăm tot împreună la anul?”

Mi-aș dori să opresc timpul în momentul ăsta. Știu că anul viitor o să fie cu mult mai diferit. N-o să mai am nimic din ce am acum. Și mai mult decat sigur pe nimeni. Fiecare chestie e ca și cum ar fi pentru ultima dată. Și e.

Am o vară întreagă să mă gandesc la asta. Covorul mă așteaptă. Aici nu avem și chiar mi-e dor. Decât în duș mai bine pe covorul curat de acasă. Mă așteaptă fântâna din deal. Și amurgurile tăcute. Greierii. Căpițele. Căpșunile. Crucea de lângă copac. Bubulin care papă tot laptele. Via din fața casei. Cafeaua mamei. Berea de Suceava. Axel, Înghețata. Zarzărul bătrân. Grădina bunicii. Iarba. Furnicile. Vin.

Later edit:

12.57: Cafea. Planuri de film în plină sesiune. M-am înecat cu cafea de la atâta râs și mi-am murdărit caietul de PA. Acu mi-am amintit că mi-am luxat degetul mijlociu de la picior. Hurts like a bitch. Potato și Foster Coco, sper totuși să nu vină cineva să ne dea naibii de atâta gălăgie (ușa deschisă, curent, caniculă, cafeaua e fierbinte, glumele sunt bune). Asta e cea mai tare sesiune dintre toate cele 4. Mă bucur că într-un final suntem unite, chiar dacă au fost momente în care nu ne ajungea oxigenul dintre pereții ăștia nenorociți. KFC la cină, Mac la prânz, că suntem clienți fideli și nu vrem să supărăm pe nimeni. Now or never. After all, we’re ok. Or pretending to be. Wishing for a bathroom per dorm. Povești despre nebuna de la E5.

P.S.: Nu pot să cred că i-am făcut loc lui Lămâiță în povestea mea. N-a fost cu intenție, dar cand scrii pe viu e greu să omiți chestii.

P.P.S.: Must have been a deadly kiss.

Furnica.

I wanna cut my hair short

One day I will. I need to.

Ultima sesiune din anul ăsta. It’s been a hell of an year. Ce poți să faci cu doua zile înainte de examen? Să mai scrii ceva. Că a trecut o groază. De obicei scriu când mi se întâmplă ceva deosebit. Ceva rău care mă afectează. Acum, însă, e la fel. Acelasi motiv. Doar nu credeați că mi-am revenit. Hopeless and helpless. Like I kept saying all this year. On and on.

Nu o să vorbesc despre facultate. O să dedic subiectului ăstuia alte pagini. Acum o să vorbesc despre vechile alegeri pe care le fac cu viața mea și care îi rănesc pe cei din jur. Like hell and shit. Am mai zis vreodată că toți cei care se apropie de mine într-o oarecare măsură sfarșesc ori prin a mă urî, ori cu un gust amar de fiecare dată cand mă mai văd?(Sunt foarte sigură că e cam același lucru.) Acum imagineaza-ți ce se întâmplă cu oamenii cu care chiar ai legat o relație. Cu cei în sufletul cărora ți-ai facut un loc cozy și călduros. Cu cei cu care ai împarțit lingurița și perna. Vinul și pizza. Pateul și roșia. Chipsurile și serialul. Salcâmii și banca (Asta ar fi una dintre glume. Alea pe care le fac cand nu pot să distrug zenul mai tare decât am făcut-o. Și prin zen vreau să zic

M-am mutat cu „învățatul” pe pat pentru că nu mai pot sa-i aud respirația. Plus că-i observ fiecare gest. Ceea ce mă face să mă simt groaznic. Dar SUNT o persoană groaznică, așa că am tot dreptul să mă simt așa.

I did it. I gave up again.

Am zis că n-o s-o fac. Și chiar dacă mă refeream la circumstanțe puțin diferite, tot am făcut-o. A fost din nou ceva egoist. Am facut-o pentru sufletul meu păcătos. Aș zice că a fost (am un deja-vu) the right thing to do. Dar poate că puteam diminua mai mult daunele. Am explodat și a stat prea aproape de mine. Mult prea aproape. Și am știut dintotdeauna că o să se întâmple la un moment dat. Aș fi putut evita asta, dar știi? The sin is sweet. Much too sweet.

Two weeks more. Atât a mai rămas. Atât ne-a mai rămas. Știu că nu se va termina curand. Nici nu vreau asta. Și nici nu cred că se va întâmpla pănă la urmă. Dar astea două săptămâni or să fie cele mai dureroase. Și cea mai nasoală chestie e că îs două săptămâni de sesiune. Iar noi am avut cele mai tari momente în sesiune. Cele mai nebune și distractive nopți.

„Nu știu ce-o să se întâmple.” Totul a început cu asta. Totul a început să se termine cu gândul ăsta.

I-am plâns în poale pe balcon. Mi-a plâns în poale.

Am plâns ca doi copii părăsiți, cu cămășile sărind în spate ca-n zicală. Ne-am făcut promisiuni. Eu nu fac promisiuni. Dar acum mi-am făcut. Nu cer promisiuni. Dar acum am cerut. Am avut nevoie să aud că n-o să se termine pur și simplu. N-am vrut asta niciodată. Așa cum nu m-am așteptat niciodată, am râs a proști. A fost epic. Totul a fost epic. Este epic. A trebuit să folosesc cuvântul ăsta dintr-un motiv pueril.

Am hotărât că mai avem două săptămâni pe care n-ar trebui să le pierdem. Și că ar trebui să le transformăm în cele mai tari două săptămâni. I feel better. Only knowing that I’m allowed kissing and hugging again. I said it a million times, but I’m so selfish.

I know you’ll read this eventually. So if I won’t have another chance to say it, I’ll say it here again. I’m sorry. I am sorry. „It sucks.” I know. It fucking does like a bitch, one of those bad ones. You met the wrong person, and I’m resposible for most of the shit that’s going on right now. And by most of it I mean all of it. Now you’re having a black hole in your stomach too. You made my year. You made a big part of my life. Thank you for being. It’s not over. Don’t you ever say that to me. To the moon and back. And a little bit more.

P.S: „Tu și gura ta perfectă.”

P.P.S.: Îmi place să te privesc cum dormi bălind pe perna mea. Dar tu știi asta deja.

Furnica.

Okay.

„Esti ok?”

Cât am mai urât întrebarea asta. Acum parcă mi-e puțin dor s-o aud. Din aceeași categorie e și „O să fie bine.”. Știu că n-are nicio importanță, dar dacă vine de la cine trebuie, nu e doar o vorbă tipic inconștient optimistă. E un pic și din „Sunt aici. Oricât. Oricând.”. I felt that, I’m sure of it.

A doua zi de Crăciun. Nu vreau să se termine. A fost o zi bună. Mi-am văzut la ochi oamenii (Ei bine, nu chiar pe toți. Mi-a fost dor de tine, nebuno. Mai vrei Tinder? Cred că nu. Ly, D.), aproape că nu am ajuns acasă întreagă, but after all, I had a good time. Așa că am simțit să scriu. Să nu uit. De fapt, cum aș putea?

N-am uitat că am un proiect drag de făcut. Cum sună, proiect. Oamenii normali ar zice că e vorba chiar de un proiect, power point, document, planșe, flaiere, dircursuri, chestii d-astea. Aham. Șigur. (I know it made you smile, A. Miss ya. Kisses.)

Cel mai bun lucru: fancy instalația mea de Craciun întinsă prin cameră. Roșie ca sângele. Nu al meu, ala e albastru. De la prea puțin oxigen. Mă cam sufoc în ultima vreme. Dintr-un motiv anume, mă face să mă simt mai bine. Știam că lumina roșie face bine la plante. Oi fi vreun trandafir neșlefuit. D-aia par așa draguța, pană vii mai aproape și mă atingi. Sânge iar. Un cerc vicios.

Mi-a fost puțin dor de mine. Să am timp să meditez la prostiile pe care le fac. Să dorm pana mă trezește lumina. Să n-am nicio programare. Nicio alarmă. Timp să mă holbez la poze tumblr-iste and shit.

Și care-i faza cu șosetele? Mie îmi plac. They’re cozy and pretty and fluffy. Sunt așa ușor de mulțumit. Pot să primesc orice rahat banal. Dacă e împachetat frumos și are un bilețel, gata. M-ai păcălit. Totuși, trebuie să pui puțin suflet acolo în rahatul ala. It’s a must. I can smell it. Talking about the soul.

Anul ăsta am renunțat la brad în casă. Ar fi culmea, cu doi naturali afară să mai pun unul în casă, doar așa să miroasă a cetină că deh, suntem romani. De plastic nu-i o variantă, că n-avem bani. După încercările eșuate ale mamei de a mă face sa-i împodobesc eu bradul în frig, s-a lăsat păgubașă. End of story. N-avem brad. Dar avem înstalații, în schimb. Nu-i ca-n pozele de pe tumblr, dar îi ceva ce-ți bate în cap. Și asta-i de-ajuns. Pleacă ai mei două zile. Sunt mai fericită decât par. Și chiar par fericită.

Porc. Zăpadă din părți. Dobe. Colinde pe Trinitas. Ciocolată. Mai multă ciocolată. Șosete pufoase. Foc. Luminițe roșii. Home alone. Late night. Autostop. Still no kebab. Still no fat. A lot of drinks. Șocici. Net prost. Puține urlete. Cold, but not that cold. Tryna bound with my new phone. Stupid phone. Almost deleted my article. People still giving me money. Săracă, oricum. Annoying cousin. Tryna be a good ant. #Anastasia is the best. Somn. Still singing on the street. Still hating a lot.

Still me.

Furnica.

Behind the glasses

Nu știu câte se pot întâmpla într-o viață de om, dar știu câte se pot întâmpla în două luni.

Știi? Când nu mănânci ciocolată mult timp parcă i-ai uitat gustul. Iți place de înnebunești. Dar te-ai învățat fără și acum nu-ți mai este poftă. Și la un moment dat iți cade în gură o pătrățică. Și așa iți aduci aminte cât de mult o iubești. Și mai vrei. Și înnebunești cu gândul că nu o să mai primești.

O privesc cum scrie cod după o zi plină. Mă uit în ochii ei și mă minunez. N-am crezut că poate exista atât de mult bine în cineva, împreună cu aceeași putere a răului. I-am spus asta într-o seară. Și nu am mințit-o. Nici atunci, nici niciodată. I-am spus că în fiecare există și bine și rău, și că ține de noi ce scoatem la suprafață. Acum am simțit asta mai bine decât niciodată. Am reușit să le scot pe amandouă afară din ea. Ăla e momentul în care știi dacă vrei să rămâi lângă o persoană sau nu. Când îi vezi și partea întunecată. Când ai idee de ce poate fi capabilă și iți asumi orice risc. Când îți deschizi sufletul și o lași să facă ce vrea cu el.

S-au întâmplat prea multe într-un timp atât de scurt. Și-a dat jos ochelarii, unica ei mască, geaca ei roșie de piele (Once Upon A Time, my dear, did you actually thought I forgot you? ) și mi-a arătat ce-i poate făta mintea.

Mi-ar crește inima de mandrie dacă aș avea-o. Pentru că am știut că în spatele acelei fețe pe care nu puteai citi mai nimic, se ascundea un program cu multe, multe linii de cod ( iertate să-mi fie încercările eșuate de a face glume în stil FII; ma străduiesc cât pot). Chiar daca nu știam cum sau dacă ar trebui să încerc să sap, știam că e acolo un mic haos. Îl recunosc bine de ceva vreme.

E specială. Și odată cu asta vin și experiențe speciale. Experiențe care și-au lăsat bine amprenta în mintea omului. Ceva o face să renunțe înainte să înceapă lupta. Ceva o ține constant în lumea ei. Și asta mă ucide. Sunt conștientă că am riscat tot. Și că aș putea s-o pierd. Știu că nu vrea asta, dar la un moment dat e posibil să-mi dea drumul. Am văzut asta în ea și nu pot să uit sinceritatea cu care a recunoscut. O doare mai mult decât pot să percep. Dar chiar și asa, nu e deajuns.

„-Nu o să renunț. Nu o să scapi așa usor. Nu poți să alegi întotdeauna calea cea mai ușoară. Nu o să te las. Înțelegi? Am zis nu. Pentru că sunt o egoistă și pentru că mă faci fericită și vreau să mă gândesc la mine. Și mi-ai promis. Și o să te fac să mă urăști și să regreți ziua în care m-ai cunoscut. Eu nu o să renunț. Am zis că dragostea e egoistă. Că atunci când cineva vrea să plece din calea ta, n-ar trebui să te opui. Dacă asta îl face fericit, tu n-ar trebui să stai în calea fericirii lui. Pentru că îl iubești. Și vrei să fie fericit. Indiferent. Dar eu mai știu un lucru. Că nu o să fii fericită. Și o să regreți. Și zici c-o să-ți treacă. Dar eu nu vreau să-ți pedepsești și cealaltă mână. Pentru că m-a mângâiat pe păr. Și am simțit cum zvâcnea un fir de viață în ea. Și n-aș putea să uit. Nu o să renunț.

-Am nevoie să-ți amintești asta.[…]Ți-am spus că mi-e frică? […]Ce mă fac eu cu tine? […]Ce-am făcut să te merit? […]Ești un pui rău. Rău. […]Am nevoie să-ți amintești asta. Am nevoie să nu uiți.”

N-o să uit.

Furnica.

Previous Older Entries

Alexandru Chermeleu

Not want more, but be more.

Delia Bulgaru

forever young

Mădălina Sacaliuc- Artizan

Blog DIY pentru fashioniști low cost

De-ale vieții...

"Viaţa e un ţipăt între două tăceri."

Andreea

Just another WordPress.com site

Laura... sau invers

un blog cu impresii

Andreea Militaru

Personal Blog

Just a Regular Blog

Telling stories since 1990

In my twenties

georgieni pe câmpii

E-Motion

de Andrei Stipiuc

About everything

...the way I see it.

Cristina's

Faith, faith. It can cure anything.

Simona Danda

Cică blogăreşte

Abisuri

In cautarea adevarului interior

Thoughts of an endless headache

The world is as we make it and the choice is in our hearts.

Pe culmile conştientizării

din prea multă luciditate

In the madding crowd

Dacă admiţi unui nebun că el e din sticlă...

ancapunct.wordpress.com/

Despre oameni și locuri